Ei bine, iată o carte pe care deși nu cred că o voi termina, o recomand. O recomand pentru că subiectul se îmbină foarte bine cu modul în care sunt construite frazele, nu ai nici o secunda senzația că citesti, ci că asiști la discuția dintre personaje. Dialogul este extrem de interesant, este exact cel pe care te aștepti să-l aibă niște persoane aflate la conducerea unor instituții publice care funcționează prost, persoane care pe lângă limbajul de lemn suferă și de un grad de inteligență destul de limitat, totul asezonat cu destul de multă aroganță.
Acțiunea nu este una care sa te țina cu sufletul la gură dar îți stârnește curiozitatea și vrei sa afli ce se va petrece în continuare. Totul începe într-un oraș oarecare, aflat în pline alegeri. Când sunt numărate voturile undeva la 80% dintre acestea sunt în alb, aspect care provoaca panica și nemulțumirea guvernanților.
Aceștia pornesc o operațiune polițienească împotriva propriului popor. Lucru care nu duce nicăieri. Neavând rezultate prin interogatorii și spionaj, guvernanții decid stabilirea unei stări de asediu a orasului și parasirea acestuia. Până aici am ajuns și sunt foarte curioasă să aflu reacția cetățenilor asediați.
Stilul lui José Saramago este asemănător cu cel al lui Marquez. De ce nu o pot termina în acest caz? Pentru ca nu mai am răbdare cu un astfel de stil.
Later edit.
Am terminat! Odată depășit momentul „La dracu, dacă toate conversațiile sunt așa mai bine mă duc să plătesc impozitele!” cartea devine foarte interesantă și mult mai captivantă. Trădare, oportunism, manipulare și dorința de mărire indiferent de costuri și consecințe, toate într-o singură carte cu un final neașteptat.
Să citiți sănătoși și iubiți!