Pip Tyler este o tipă care trăiește în Oakland o viata anostă, se simte neîmplinită, are o mamă dificilă, un credit de studii pe care trebuie sa-l achite și acceptă un job unde nu își găsește locul doar ca să aibă un venit. Pip nu își cunoaște tatăl, iar cu bărbații intresați de ea nu “știa să se poarte alfel decât ostil”.
Andreas Wolf este un baiat deștept care trăiește în Berlinul de Est. Părinții lui sunt persoane cu funcții înalte în ierharhia Republicii. Mama lui, pe care Andreas o divinizează, este femeie frumoasă, profesoară universitară la catedra de Anglistik, tatăl lui este prim-economist al statului, cu toate acestea Andreas trăiește în subsolul unei case parohiale și consiliază tineri sa depășască probleme de familie, dependența de alcool, tineri considerati tineri cu risc.
Leila Helou este o jurnalistă inteligentă de investigații din Denver, căsătorită cu un scriitor celebru mai în vârstă ca ea. Charles Blenheim, soțul ei, îi fusese profesor, divorțase și rupsese relațiile cu cele două fiice ale sale pentru Lelia.
Tom Aberant este fondatorul Denver Independent, agenție de știri și investigații nonprofit. Tom este divorțat, dar încă bântuit de fosta sa soție, Anabel. Căsnicia lor a fost plină de iubire, pasională, partenerii dedicându-se în totalitate unul celuilalt, doar că Anabel este o femeie aparte.
Clelia este o tânără din Berlinul de Est nevoită să muncească la o brutarie, își dorește să meargă la universitate, dar familia nu își permite să o întrețină. Familia ei numără 5 membri, Clelia, un unchi afemeiat și căruia îi place să bea, mama înăcrită și bolnavă de stomac a Cleliei, fratele de 15 ani al Cleliei și sora lor mai mică.
Liniile acestor destine se întrepătrund și converg la un moment dat, fiecare personaj are mulți demoni de înfruntat. Romanul este o țesătură complexă de sentimente de iubire, vinovăție, datorie, scopuri mărețe, compromisuri, sentimente contradictorii și cugetări profunde.
Iată câteva pasaje care mie mi-au plăcut și care sper să vă trezească interesul penru carte:
“E atât de ușor să dai vina pe mamă. Viața este o contradicție tristă, dorință cât cuprinde și resurse limitate, iar nașterea e doar un bilet pentru moarte: de ce să nu dai vina pe cea care te-a obigat la viață? Bine, probabil că e nedrept. Dar maică-ta poate oricând să o învinuiască la rândul el pe maică-sa, care poate și ea să arunce vina ppe maică-sa si tot așa până la Grădina Raiului. […]Un accident în dezvoltarea creierului face ca un copil să plece cu șansa a doua: mama are trei sau patru ani în care să-ți fută creierii înainte ca hipocampull să înceapă să înregistreze amintiri durabile. Vorbești cu mama de la un an și o asculți și de mai mult timp, dar nu ții minte nici un cuvințel rostit de ea sau de tine înainte ca hipocampul să intre în acțiune.”
“Nu-mi vorbiți despre ură dacă n-ați fost căsătoriți. Numai iubirea, empatia, identificarea și compasiunea de lungă durată pot să ți-l înrădăcineze atât de adânc pe celălalt, încât n-ai cum să eviți să-l urăști, n-ai cum, mai ales când cel mai mult urăști la el faptul că-l poți răni. Iubirea e durabilă, la fel și ura. Nu aduce vreo ușurare nici să-ți urăști propria inimă.”
“Doar o singură dată și doar pentru că eram foarte tânăr, identitatea mea a putut fuziona cu identitatea altei persoane, și în astfel de singularități stă eternitatea.”
“Incantațiile rezonabile care funcționaseră o vreme, eforturile lui scrupuloase de a-și imagina circumstanțele în care o adolescentă putea lăsa trei bărbați ruși cu înfățișare de mardeiași să-i ejaculeze pe față în timp ce era filmată și de a simți compasiune pentru ea nu mai funcționau. Ceea ce se întâmpla în lumea virtuală, unde frumusețea exista doar ca să fie detestată și murdărită, era mai fascinant decât ce se întâmpla în lumea reală, unde frumusețea părea să n-aibă nici un scop.”
Să citiți sănătoși și iubiți!