Am cumpărat „Zuleiha deschide ochii” mai mult dintr-un impuls. Am citit o mulțime de păreri favorabile și când am văzut-o în librărie, mi-am zis ca trebuie să aflu despre ce e vorba, mai ales că în colecția Raftul Denisei au apărut o foarte multe cărți grozave.
Totuși, am fost tentată să renunț la a o citi când am ajuns pe la jumătate, am avut senzația că este un roman mediocru despre trăirile deportaților ruși și ale celor ce trebuiau să-i însoțească pe parcursul lungului drum de la casele lor în mijlocul taigalei la muncă silnică. Dar romanul, surprinzător, nu este doar o poveste de supraviețuire, ci și una de dragoste, dragoste de mamă-fiu, dragoste femeie-bărbat, dragoste de semeni.
Este o poveste despre trăirile interioare ale unei țărănci a cărei lumi este întoarsă cu susul în jos de niște evenimente și oameni pe care nu le înțelege și nu le cunoaște. Mustrările conștiinței ei iau forma soacrei pe care o numește Strigoaică. Este și despre zbaterea interioară a celui trimis în mijlocul Siberiei să supravegheze și să conducă deportații, să-i păzească și, poate, să-i ajute să supraviețuiască.
În final, romanul este despre povestea tuturor mamelor, a așteptărilor lor vis-a-vis de proprii copii, a iubirii lor, a sacrificiului și a celei mai mari dureri, copilul pleacă să-și desăvârșească propriul destin, mama rămâne în urmă, conștientizând trecerea timpului ce și-a lăsat urme întipărite sub formă de riduri.
„Tot ce o învățase cândva mama că era corect și necesar să facă în casa soțului ei, tot ce constituise, aparent, esența și conținutul vieții Zulehăi se făcuse praf și pulbere, se risipise, se prăbușise. Regulile erau încălcate, legile se transformaseră în opusul lor. În locul lor apăruseră noi reguli, fuseseră date noi legi.Și uite că prăpastia nu se căsca la picioarele ei, n-o trăsnea fulgerul din ceruri, demonii codrului n-o prindeau în plasele lor lipicioase. Oamenii nu aveau ochi pentru păcate – nu le stătea mintea la asa ceva.”
„El își va da seama deodată cât de îmbătrânit este: ochii și-au pierdut agerimea, nu vor putea distinge nici ridurile de pe fața Zuleihăi, nici firele cărunte din părul ei. Și ea va simți că durerea care a umplut lumea n-a dispărut, dar a lăsat-o să respire.”
Să citiți sănătoși și iubiți!
