Genul fantasy, din punctul meu de vedere, începe cu Tolkien și se termină cu el, nimic din ce am citit, scris de alți autori nu s-a ridicat la nivelul lui. Nu, nici Urzeala tronurilor. Nu, nici măcar Harry Potter. Acum să nu mă ințelegeți greșit, nu spun că nu mi-au plăcut , ci doar că nu mi-au plăcut la fel de mult ca Tolkien.
Seria The Witcher a lui Andrzej Sapkowski din care face parte și „Ultima dorință”, fiind prima carte din cele cinci ale seriei, se încadrează în genul fantasy. „Ultima dorință” este o lectură ușoară cu o intrigă simplă, fără descrieri ample și cu replici ale personajelor care stârnesc râsul.
O recomand celor care citesc în mijloacele de transport în comun sau celor care doresc o lectură ușoară la sfârșitul unei zile complicate.Geralt este un vânător iscusit de monștri. El cutreieră lumea și este plătit pentru a lecui pământul de tot felul de creaturi care fac rău într-un fel sau altul oamenilor: strigoi, vârcolaci, manticore, draci, duhuri din sticlă, vrăjitoare și alte creaturi umane și non-umane.
Pe lângă priceperea în mânuirea sabiei are și abilitatea de a face și desface vrăji și de a-și controla funcțiile corpului. Din păcate pentru el, acestea îl fac mult prea diferit de oameni și mult prea diferit de ființele pe care trebuie să le vâneze, de aici o întreagă frământare interioară.
„-Mă descurc, l-a privit vânătorul drept în ochi. Mă descurc eu cumva. Pentru că trebuie. Pentru că nu am de ales. Pentru că mi-am biruit orgoliul și mândria de a fi diferit, pentru că am înțeles că orgoliul și mândria, deși sunt arme împotriva diferenței, sunt o apărare patetică. Pentru că am realizat că soarele strălucește altfel, pentru că lucrurile se schimbă, iar eu nu sunt neapărat axa acestor schimbări. Soarele stălucește altfel și va străluci, nu poate fi prins cu niciun chip cu o plasă. Trebuie să acceptăm realitatea, elfule, și avem nevoie să învățăm să facem asta.”
Vă las și pe voi să descoperiți aventurile și zbuciumul lui Geralt de Rivia, vânătorul cu părul alb.
„Ce vreți, de fapt, să impuneți altora? Convingerea că a venit vremea voastră, era și epoca omului și că tot ce faceți altor rase este la fel de natural ca răsăritul și apusul soarelui?[…] De ce voi, oamenii, nu vă dați seama că stăpânirea voastră asupra întregii lumi este la fel de naturală ca păduchii care mișună într-un cojoc de oaie?”
Să citiți sănătoși și iubiți!