Am descoperit, întâmplător, o capodoperă a poeziei românești. În ultimele două luni au fost nenumărate oferte la cărți. Evident că nu m-am putut abține și am cumpărat mai multe decât aveam în plan, depășind cu mult bugetul alocat. Dar căutând un cadou într-o librarie, pentru că oamenii care iubesc cărțile fac cadou o carte, două, trei, mi-a atras atenția titul „Vântureasa de plastic”. Știam de ea, am mai citit cărți ale lui Marius Chivu, însă am avut o lungă perioadă în care nu m-a atras deloc poezia.
Vântureasa de plastic. Ce e o vântureasă? Ce vânturește o vântureasă? M-am uitat la preț. Aproape cât trei beri într-un restaurant din București. Am cumpărat-o. În metrou am deschis-o și am început să citesc. Daca nu ar fi trebuit să iau copilul de la creșă probabil că nu as fi lasat-o din mână. Oricum am citit-o pe nerăsuflate. Este o minunăție.
O carte de dragoste. Dragostea unui fiu față de mama sa. Și dragostea aceasta țâșnește prin toți porii paginilor. Emoțiile curg, la fel curg vorbele și sentimentele autorului. Aproape că nu există punctuație, tocmai de aceea trăiești versurile cu intensitate, absolut toate senzațiile, gândurile și simțămintele pe care le urmărești pe hârtie sunt parcă ale tale. O carte de dragoste infinită care transcende denaturarea și decăderea corporală. Iar „dragostea este îndelung răbdătoare”, speră, crede și se roagă pentru încă o clipă în care ochii se pot privi și buzele pot murmura inteligibil ceva. Orice. Chiar și un cuvânt care nu există.
„Lungită acolo pe pate nodul inert al furtunașelor care intră ies intră în corpul ei moale și acrișor ducând pastele pilulelor pisate O sărut pe buze (sper să deschidă ochii) gura ei cu gust de manitol osmofundin perfalgan cocktailul de perfuzii care i se scurge prin incizia din gâtore după zile după săptămâni Noaptea o veghez la lumina telefonului mobil o aud clipocind pe dinăuntru plină de lichidele dulci-amărui ale vieții la pungă Burduf de formolcu exponatul la atingere” Concret, despre ce este vorba? O femeie, Lidia, internată în urma unui accident vascular cerebral. Fiul, Marius, îi stă alături, asistă neputincios la agonia ei și la operația chirurgicală. Se zbate pentru găsi sânge, se roagă ca cea pe care o iubește să revină de pe tărâmul morților-vii, trăiește pe holurile și saloanele spitalului. Medicii devin dumnezei și preoți în același timp, spitalul devine biserică. Bolnava își revine, furtunele perfuziilor sunt scoase, chingile sunt date jos, iar după „luni și luni” se întorc acasă. Urmează recuperarea dificilă, copilul intră în rolul mamei, iar mama în rolul fiului. „Îi pilesc unghiile o pensez o spăl în săruri îi curăț dinții cu ața cu creme îi ung urmele vineții de pe gât și de la încheieturi o gâdil cu fulgul smuls din pernă apoi o adorm punând CD-ul cu Andrea Boccelli respirându-i în creștet strecurându-i în gaura pentru cercei din lobul urechii cea mai lungă sprânceană a mea Sunt mama din ea e fetița din mine suntem tot noi (Numele ei apare cel mai des în poezia de dragostea lumii)” Cum spuneam, cartea este una despre dragostea pură și sinceră. Iar la capătul poeziei și iubirii toți suntem niște marionete ale vieții. „Toate acestea: Deznădejdea mila speranța duioșia dragostea fricile amintirile mele împletie coroană pentru fiecare zi în care am ignorat certitudinea că în echilibrul precar al lumii unul dintre noi oricum va muri înaintea celuilalt” Să citiți sănătoși și iubiți!
