Într-o postare anterioară vă scriam de „Vântureasa de plastic” a lui Marius Chivu, acum revin asupra aceluiași autor. În momentul în care descopăr un scriitor care îmi place, citesc cât mai multe cărți ale sale, dacă nu chiar toată opera. „Vântureasa de plastic”, cartea de debut a lui Marius Chivu, mi-a plăcut tare mult și mi-a reamintit că nu am mai citit nimic scris de el de ceva vreme, așa că am luat măsuri în acest sens.
„Trei săptămâni în Anzi” este un jurnal de călătorie cu fotografii ale autorului, cu impresii asupra locului și asupra oamenilor întâlniți, o carte care conține în plus o mulțime de informații istorice, gastronomice, de cultură generală în fond. Așa am descoperit eu Soda Stereo, o trupă de rock argentiniană pe care o ascult de câteva zile încoace.
“Ca de obicei nu ne lasă inima să nu dăm o raită prin piață pentru a ne încărca bateriile cu mirosuri și culori, dar mai ales cu gesturile și chipurile oamenilor locului. Căci plimbarea prin piață este cel mai spectaculos lucru pe care îl poți face în Cuzco. Nu în muzee, nu în catedrale, nu printre ruine – aici e adevăratul spectacol cultural! În spațiul creat de o economie de piață lăsată la liber, nereglementată și nesupravegheată, lumea se descurcă cum poate, astfel că fiecare vinde și oferă servicii la negru, fără chitanțe, fără facturi, fără taxe, fără impozite. Pare că statul și cetățenii lui coexistă la distanță, fiecare în propria realitate.”
Am rezonat cu multe dintre gândurile lui Marius Chivu. Sunt de aceeași părere în privința faptului că locul în care mergi în călătorie nu trebuie alterat sau schimbat de trecerea sau prezența ta acolo. Iar dacă vrei să descoperi cu adevărat viața poporului la care te afli în vizită musai să mergi în piață, nicăieri nu vei afla mai bine ca aici detalii despre modul de trai. Și încă ceva, oriunde în lume te-ar purta pașii, să nu uiți să respecți nu doar locul și oamenii unde te afli, ci și pe cei pe care i-ai lăsat acasă și care te-au format ca individ. La mai bine de 11.000 de km distanță de casă, Marius Chivu își amintește de bunica maternă și de bunicul Toma, în cinstea cărora poartă cu el obiecte care le-au aparținut acestora. Fac parte din tagma celor crescuți de bunici și în orice colț de lume în care am reușit să ajung i-am purtat cu mine. M-a emoționat tare mult fragmentul din carte dedicat bunicilor.
Mi-a plăcut Trei săptămâni în Anzi, m-a impresionat și mi-a trezit un dor de ducă de neadevărat. Cred că mă apuc să planific următorul concediu.
“În aceste aproape trei săptămâni am făcut tot ce ne-a stat în putință să merităm călătoria, să ne ridicăm la nivelul oamenilor locului și, mai ales, să nu lăsăm urme ale trecerii noastre. I-am întrebat pe localnici mai mult decât am citit ghidurile de călătorie, am mâncat ce-am găsit prin piețe, n-am ales din meniurile restaurantelor; am băut ceaiuri făcute în stradă, nu carbogazoase din marketuri; am dormit mai mult în paturile și sub păturile lor decât în sacii noștri de dormit… N-am căutat confortul, am căutat să ne conformăm; am vrut cunoaștere nemijlocită, nu informație procesată; reproducerilor fidele le-am preferat imperfecțiunea făcută de mână. Am vrut lucrurile naturale autentice, chiar dacă murdare; trăitul nu muzeificatul; ruina, nu finisatul. Îmi imaginez că starea ideală a călătorului este ceva apropiat invizibilului. Un călător adevărat nu pervertește, nu schimbă, nu intervine, nu lasă urme, nici semne. I’m not here, but I was there! este mantra călătorului adevărat. Trecerea trebuie să fie discretă, să nu perturbe ordinea, liniștea, obiceiurile locului. Un călător observă și conservă. Vrea să se asemene diferenței, nu să semene variația. El merge ca și cum s-ar ascunde: vrea să vadă, nu să fie văzut. Potecașul, trecătorul, drumețul, călătorul, sunt salamandre care devin una cu mediul, se diminuează pe sine. Călătoria e deghizare și uitare de sine. Călătorim și pentru că vrem să fim altcineva. Curiozitatea a ceea ce ai putea fi, a ceea ce ești altundeva. Exploatarea potențialității de sine. Călătorești pentru a arunca din lest, pentru a/ți fi o povară mai ușoară. <<A te îndepărta! A rămâne! A reveni! A pleca! Toată mecanica socială încape în aceste cuvinte>>, spune Vallejo.”
Să citiți sănătoși și iubiți!
