Irvin D. Yalom este un psihiatru și un psihoterapeut recunoscut, dar și autorul a mai multe romane. Personal, am fost impresionată de „Plânsul lui Nietzsche”, carte pe care nu am putut să o las din mână până nu am terminat-o, absorbită fiind de complexitatea dialogurilor și profunzimea ideilor. Ulterior am citit și alte cărți ale lui Yalom, ultima pe care am avut plăcerea să o studiez este „Efemeride”, o colecție de 10 povești de psihoterapie conectate de un singur lucru, efemeritatea vieții.
„Viața e trecătoare – întotdeauna, pentru toți. Ne purtăm mereu moartea în trupuri. Dar să o simți cu adevărat, să simți un anumit tip de moarte – asta e cu totul altceva.”
În momentul în care omului i se înfățișează sfârșitul, al lui sau al celor dragi, sau atunci când realizează că nu mai are timp, fiecare reacționează în mod diferit, dar cei mai mulți devin prizonierii propriilor sentimente și refuză să mai trăiască sau nu mai pot duce un trai confortabil. În alte societăți, din păcate prea puțin în cea românească, când persoana devine copleșită de gândurile sale apelează la psihoterapeut pentru a-și depăși limitele autoimpuse.
Psihoterapeutul Yalom adună în „Efemeride” poveștile a zece persoane care se întâlnesc într-un fel sau altul cu moartea și care apelează la el pentru a fi ajutate. Dar munca de psihoterapeut nu este simplă, pacientul are tendința, inconștientă sau nu, de a ascunde ceea ce gândește de fapt, iar cel căruia i se solicită ajutorul este pus în dificultate și trebuie să se deplaseze atent printre frânturile de sentimente care i se pun la dispoziție. Mai mult, oamenii au multiple fațete care se schimbă în funcție de situația în care se află și de persoana cu care interacționează. Și mai e ceva, cum să ajuți pe cineva împovărat de propria moarte, când tu însuți ai peste optzeci de ani?
„Există un citat din Schopenhauer care compară iubirea pătimașă cu soarele orbitor. Când, după ani și ani, se întunecă, devenim brusc conștienți de minunatul cer înstelat care a fost blocat sau ascuns de soare. Deci, pentru mine, dispariția pasiunilor tinerești, uneori tiranice, m-a făcut să apreciez mai mult cerul înstelat și toate bucuriile faptului de-a fi în viață, bucurii pe care înainte le-am trecut cu vederea. Am peste optzeci de ani și o să-ți spun ceva incredibil: nu m-am simțit niciodată mai bine sau mai împăcat cu mine însumi. Da, știu că existența mea se apropie de sfârșit, dar sfârșitul a fost prezent încă de la bun început. Ceea ce e diferit acum e că apreciez bucuriile conștientizării pure și sunt destul de norocos să le împărtășesc cu soția mea, pe care o cunosc aproape dintotdeauna.”
Fiecare pacient este unic în modul în care își trăiește apăsările, iar Yalom trebuie să recunoască, după multe zeci de ani de practică, în psihoterapie nu există un algoritm universal care să fie aplicat tuturor și să funcționeze.
„Deși sunt cincizeci de ani de când tratez pacienți, continui să tânjesc după răspunsuri la întrebarea: ce ajută cu adevărat?”
Individul trebuie abordat în mod exclusiv. Există totuși o excepție, sinceritatea terapeutului. Dacă dorești adevărul și dezvăluirea celor mai intime gânduri ale cuiva nu le vei obține decât fiind sincer și revelându-te la rândul tău.
„Când ne mor părinții, ne simțim întotdeauna vulnerabili, pentru că nu ne confruntăm doar cu o pierdere, ci și cu propria moarte. Când devenim orfani, între noi și mormânt nu mai stă nimeni.”
Intuiția, antrenată de anii de experiență, sprijină procesul de psihoterapie și contribuie la îmbinarea elementelor furnizate de pacienți, dar nimic nu garantează reușita și perspectiva unei schimbări ale percepției asupra vieții.
„Budiștii ne recomandă să trăim cu moartea pe umărul stâng; câteodată am senzația că-mi stă pe ambii umeri și că, de fapt, mi-a intrat în trup. Bineînțeles că acolo s-a aflat mereu.”
Pe lângă intuiție și sinceritate Yalom mai are două atuuri care pot ușura gândurile apăsătoare și induce o schimbare în bine: accentul pe prezent, aici și acum (povestea „Trebuie să renunți la un trecut mai bun”) și sensul pe care fiecare îl dă propriei veți („De dragul copiilor, dă dovadă de puțină clasă”).
„Să experimentăm totul, să n-avem nici un regret, să ne epuizăm cu totul pentru ca moartea să nu mai aibă ce lua.”
„Efemeride și alte povești de psihoterapie” nu este o lectură ușoară având în vedere problemele fundamentale ale existenței umane pe care le tratează, dar este o lectură profundă, intimă, plină de emoție care ne oferă o mică imagine asupra psihoterapiei. Limbajul autorului, contrar impresiei creată de citirea titlului, este unul simplu, ușor de înțeles, fără termeni pompoși care ar putea face greu de înțeles mesajul transmis. Vă recomand, deci, această minunată carte care vă poate conduce spre o analiză profundă a propriei persoane.
Să citiți sănătoși și iubiți!
P.S. Am început cartea acum multă vreme (de aici și poza din cu totul alt anotimp) dar din lipsă de timp și din lipsă de dispoziție de a diseca înțelesul ei am terminat-o de citit destul de recent. Având în vedere perioada pe care o traversăm cred că s-a potrivit foarte bine momentul finalizării cărții, iar unele din învățămintele lui Yrvin D. Yalom au avut un impact mult mai profund decât dacă o citeam integral atunci când am început.
