Într-o postare anterioară vă spuneam că istoria nu este unul dintre domeniile care mă atrag, prefer științele exacte. Există totuși o perioadă care m-a fascinat și despre care am citit foarte multe cărți încă din perioada școlii generale.
Al Doilea Război Mondial și contextul declanșării acestuia sunt momente de răscruce în istoria omenirii și sursă de nesfârșită de informații despre natura umană, iar pentru mine este o perioadă extrem de interesantă despre care aș putea citi la nesfârșit.
„Umbra victoriei” îl are în obiectiv pe cel care este considerat un geniu militar al Uniunii Sovietice, un mare strateg și unul dintre factorii de decizie care au dus la înfrângerea Germaniei naziste, mareșalul G.K. Jukov. Victor Suvorov, fost ofițer al Direcței Generale de Informații a Ministerului Apărării din Uniunea Sovietică, îl prezintă pe Jukov într-un mod extrem de diferit față de ceea ce știm din manualele de istorie. Toată cartea reprezintă de fapt o critică adusă celui mai apreciat general sovietic din perioada celui de Al Doilea Război Mondial.
„Orgoliul nestăpânit al lui Jukov se îmbina cu beția, cu desfrâul, și cu o cruzime inumană. Această combinație de trăsături se întâlnește deseori: desfrânatul este aproape întotdeauna sadic, iar sadicul este desfrânat. În Armata Roșie nimeni nu obișnuia să se plângă, însă cruzimea lui Jukov depășa <<standardele>> acceptate. Timp de 25 de ani comuniștii au ascuns poporului mărturiile lui Rokossovski. Acum ele sunt publicate. Sunt copleșitoare. Rokossovski descrie atmosfera de nervozitate sălbatică din brigada lui Jukov. Brigada tremura cuprinsă de frisoane. Au reușit să facă ordine numai după ce l-au înlăturat pe Jukov de la comanda brigăzii. I-au dat un șut avansându-l. Rokossovski scrie: <<Soseau plângeri la divizie, iar comandamentul trebuia să le soluționeze. Încercările de a-l influența pe comandantul de brigadă nu aveau succes. Am fost nevoiți, în scopul însănătoșirii situației din brigadă, să-l promovăm pe G.K. Jukov într-o funcție mai înaltă>> (VIJ, 1988, nr. 10, p. 17).”
Nu scapă analizei lui Victor Suvorov nici acțiunile Armatei Ruse și conducerii Uninii Sovietice de dinaintea atacului Germaniei din 1941. În multe cărți de istorie și în foarte multe documentare sunt descrise aspectele declanșării invaziei de către Germania din următoarele considerente: Hitler deschide un al doilea front din proprie nebunie și ambiție, dorință de „spațiu vital”, considerații rasiale și din motivul vârstei sale, credea că nu mai are timp și voia să-și vadă împlinit cât mai repede visul întemeierii Marelui Reich, imperiul său care să dureze 1000 de ani.
Ei bine, Suvorov spune următoarele:
1. Minereul de fier, vital pentru mașinăria de război germană, este extras din nordul Suediei, încărcat în portul suedez Luleå și traversează Marea Baltică pentru a fi livrat în Germania. Stalin concentrează o vastă forță militară maritimă în Marea Baltică, deși pentru apărarea Uniunii Sovietice nu era nevoie de aceasta. De asemenea, material lemnos Germania importa din Finlanda și Suedia și îl transporta tot prin Marea Baltică. În concluzie, forțele maritime sovietice din Marea Baltică puteau bloca la un semn războiul dus de Germania.
2. Hitler ca să-și ducă războiul împotriva statelor vestice avea nevoie și de nichel, minereu pe care îl importa tot din Finlanda. În 1940 în urma războiului ruso-finlandez Armata Roșie ocupă minele de la Petsamo, nichelul ajungea în continuare la nemți dar transportul acestuia putea fi sistat în orice moment de către sovietici
.3. Tot în 1940 Uniunea Sovietică ocupă Estonia, Letonia și Lituania, mutându-și granița lângă Prusia Răsăriteană. Stalin aduce și aici forțe armate considerabile care puteau oricând ataca Germania.
4. Stalin invadează Basarabia și amenință resursele de petrol ale României, necesare și ele desfășurării războiului nazist. Care este rolul lui Jukov în toată povestea aceasta? Jukov era șeful Marelui Stat Major și există două variante. Fie Stalin voia să atace Germania și trebuia s-o facă cât mai repede pentru că „poți să-l încolțești pe lup într-un ungher, dar numai ca să-l împuști fără întârziere. Dacă l-ai încolțit și nu-l omori, se repede el la tine. Săritura lupului este neașteptată și periculoasă. Direct la beregată.”
Jukov trebuia să-l sfătuiască în acest sens pe Stalin. A doua variantă este că Stalin nu dorea să atace și a făcut niște greșeli care au strâns cu ușa Germania nazistă. Aceste greșeli Jukov trebuia să le sesizeze și să le transmită Marelui Conducător. Ceea ce ne spune Suvorov însă este clar. Stalin se pregătea el însuși de un atac asupra Europei Vestice, iar Jukov este doar un executant și nu un mare strateg așa cum îl prezintă propaganda comunistă.
Hitler a înțeles corect sensul faptelor Uniunii Sovietice și a acționat în consecință. Acesta ar fi fost motivul real al invaziei.„Umbra victoriei” ne aduce în lumină și alte greșeli și alte trăsături de caracter odioase ale conducerii Uniunii Sovietice și în special ale mareșalului G.K. Jukov. Cea mai teribilă dintre ele este lipsa de respect și sentiment față de propriul popor, care este trimis la moarte fără cea mai mică urmă de regret. Dacă ideea lui Suvorov privind un atac asupra Germaniei este destul de controversată, cifrele privind pierderile de vieți omenești de partea sovietică sunt, să zicem, mai clare.
Victimele, atât militari, cât și civili de partea rusă sunt cele mai mari suferite dintre toate țările combatante. O parte din toate aceste milioane de vieți pierdute multe ar fi putut fi salvate dacă deciziile politice erau luate, cu cap, în interesul poporului și al nu ambițiilor conducătorilor. Dar militarul trebuie să se supună ordinelor, mai mult militarul rus care dezerta sau se retrăgea de sub focul inamic era împușcat pe loc, fără proces, de proprii conaționali.
„Fără disciplină nu există armată. Disciplina reprezintă fundamentul și carcasa de oțel a forțelor armate. Deseori disciplina militară poate fi oarbă. În război de cele mai multe ori, disciplina este justificată. Sunteți comandant, dar nu aveți dreptul să vă dezvăluiți planul propriu. De aceea, zeci, sute, mii și chiar milioane de oameni sunt nevoiți să execute ordinele dumneavostră fără a le înțelege sensul. Pur și simplu le dați dispoziții ce să facă, fără să le explicați de ce. Disciplina poate fi sinucigașă dacă trupele primesc ordine prostești.”
„În al Doilea Război Mondial, Armata Roșie nu era prea mare, dar lacomă. Cam cinci milioane de soldați luptau la un moment dat în război. Uneori se ajungea până la opt sau chiar zece milioane de soldați și ofițeri. Nu mai mult. Numai că ieri erau alte milioane astăzi deja putrezesc prin păduri și crânguri, iar în locul lor luptă acum alții. Sunt uciși și aceștia iar pe oasele lor fragile vor păși alții, pentru a aduce libertate și fericire poporului.”
Un alt subiect sensibil tratat în această carte îl reprezintă furturile care aveau loc asupra popoarelor ocupate, cu precădere asupra nemților. De la simplul soldat, la Jukov, soldații și ofițerii ruși furau tot ce se putea. Soldații lucruri mărunte, unele de care poate nici nu aveau nevoie, ofițerii, conform gradului. După Suvorov, G.K. Jukov ar fi furat cu vagoanele de tren, lingouri de aur, opera de artă, țesături fine, absolut orice îi cădea în mână de valoare.
„Motivul era că principalul jefuitor din Armata Roșie era însuși Jukov. El fura galerii întregi de tablouri, mobilă, cu garniturile de tren, cărți valoroase, cu bibliotecile, brocart și mătase, cu kilometrii, pietre prețioase, cu kilogramele.”
„Jukov este primul oligarh sovietic. Are puteri apropape nelimitate. Are o puternică rețea de cunoștințe și relații în structurile puterii. Are o imensă putere financiară pe fondul sărăciei și foametei generale din țară.”
În concluzie, părerea mea este că această carte merită citită. Este de dificultate medie și trebuie să ai câteva cunoștințe despre istoria celui de Al Doilea Război Mondial pentru a o înțelege. Ideile sunt bine argumentate, cu o mulțime de referințe. Evenimentele istorice sunt disecate cu atenție și, pe alocuri, cu sarcasm pentru a oferi cititorului și un alt punct de vedere, diferit față de cel general acceptat și transmis de către istorici. Dacă vă hotărâți să citiți „Umbra victoriei” să aveți în vedere vorbele marelui Napoleon: „Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra cărora oamenii s-au pus de acord.”
În încheiere vă las următorul citat: „Uniunea Sovietică a învins în cel de-al Doilea Război Mondial, dar nu se știe din ce motiv a dispărut de pe glob. Și mă întreb: unde a dispărut această mare putere victorioasă? Unde s-a prăbușit? Germania a pierdut războiul, dar o vedem, priviți-o cea mai mare putere a Europei moderne la poarta căreia cerșim noi. Dar unde este măreața, puternica, indestructibila Uniune Sovietică? Germania a pierdut, dar ea există. Uniunea Sovietică a învins dar a dispărut. Cine are nevoie de o asemenea victorie?”.
Să citiți sănătoși și iubiți!
