„Fata cu Leica” este un roman inspirat din viața Gerdei Taro, unul dintre pionierii fotojurnalismului. Gerda Taro, pe numele ei adevărat Gerta Pohorylle, a documentat Războiul Civil din Spania, unde a și murit la doar 26 de ani, lăsând moștenire imagini dramatice de pe front.
Helena Janeczek te lasă să descoperi pas cu pas cine a fost Gerda Taro. Povestea fotografei este spusă prin prisma celor care au cunoscut-o: Willy Chardack, student la medicină și îndrăgostit la vremea respectivă de Gerda, Ruth Cerf, prietena ei, colegă de apartament și jurnalistă și Georg Kuritzkes, activist comunist, participant pe frontul din Spania și îndrăgostit și el de Gerda.
„Pe cei cu care-ai făcut prostii într-o anume vreme poți conta întotdeauna, și dacă s-ar dărâma lumea.”
Gerda este înfățișată ca o femeie plină de viață, feminitate, eleganță, pragmatism, determinare și pasiune pentru fotografie. Pe lângă conturarea portretului Gerdei, Janeczek surprinde extraordinar și situația politică din Europa în perioada anilor ’20 – ’30, cu accent pe Războiul Civil din Spania și pe situația celor exilați în Paris din cauza politicilor naziste.
„Gerda era cea temerară, imprevizibilă, vulpea rubia, care n-ar renunța la nici un dram de fericire care poate fi furată prezentului.”
Nota mea pentru „Fata cu Leica” este 9. Am obținut această medie astfel: acțiunea nota 8, planurile narative se întrepătrund de foarte multe ori și cartea devine greu de urmărit, dar este destul de captivantă. Mi-a plăcut mult cum sunt prezentate „personajele”, sunt date multe detalii, cu multe referințe istorice din care poți învăța foarte multe lucruri. Nota 9 pentru personaje. Subiectul cărții este interesant, despre istoria fotografiei și fotojurnalismului se scrie destul de puțin, despre oamenii care au fost pionierii a ceea ce astăzi folosim zilnic și cu care interacționăm fără să ne punem prea multe întrebări se scrie la fel de puțin. Nota 10 pentru subiect.
„[…] Foamea este un prost sfătuitor, disperarea încă și mai și. Foamea și disperarea lucrau pentru fasciști și pentru susținătorii lor, care acum nici măcar nu se mai ascundeau. Doamnele din înalta societate se întreceau deja să-l ghiftuiască pe Hitler, spre paguba muncitorilor aduși la sapă de lemn de consorții lor.”
„- E bine de știut că măcelarul delicat nu digeră nici pește, nici carne…[…]”
„Ruth înțelege că mai poate face ceva înainte de a-și pregăti valizele pentru Elveția, ceva ca să se simtă mai puțin vinovată față de cei care luptaseră în Spania. Trebuie să termine de catalogat imaginile din acel război pierdut. Tocmai de asta trebuie s-o facă, și s-o facă cum se cuvine. Fascismul n-o să dureze veșnic, oricâte crime și dezastre ar mai putea provoca, așa că să-i dăm bătaie, își spune hotărâtă. Un gând care merită o țigară. Democrațiile luminate o să continue să acționeze cum vor ele, dar să nu vină să ne spună apoi că n-au reușit să prevadă ce pregăteau Hitler și complicii lui. Avem aici dovezile pentru hors d’oeuvre: dovezile rezistenței populare, dovezile distrugerii sistematice.”
„Perechile se despart sau rămân împreună din motive greu de înțeles, poate și pentru că același bărbat care te scoate din minți te poate face deopotrivă să râzi. Și dacă n-ar fi fost de ajuns – pentru că, până la urmă, totul ajunge să te plictisească sau pentru că nu prea vor mai fi motive de haz în anii care vin – poate că ar fi prelevat exigența, sau comoditatea de a înfrunta împreună anii aceia, dacă Gerda s-ar fi întors la Paris. […]”
Să citiți sănătoși!
